Contact 24/7
0770510858

TRANSFERARE ÎN ROMÂNIA A CETĂŢENILOR ROMÂNI CONDAMNAŢI DEFINITIV ÎN STRĂINĂTATE

Transferarea persoanelor condamnate este o formă de cooperare internaţională ce are la bază în primul rând raţiuni umanitare şi ca obiectiv facilitarea reintegrării sociale a condamnaţilor, care este mult mai uşor de realizat în ţara de origine.
În baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale sau a convenţiilor multilaterale pertinente în această materie, cetăţenii români au dreptul de a solicita transferarea în România.
Cea mai importantă convenţie multilaterală în această materie este Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, la care sunt parte statele membre ale Consiliului Europei, dar şi câteva state nemembre (Australia, Bahamas, Bolivia, Canada, Chile, Costa Rica, Israel, Japonia, Mauritius, Panama, Tonga, Trinidad – Tobago, Statele Unite ale Americii şi Venezuela).
Dispoziţiile convenţiei reglementează relaţiile dintre statul de condamnare şi statul de executare, în sensul că stabileşte din punct de vedere procedural cadrul juridic internaţional în materia transferării persoanelor condamnate, în vederea coordonării conduitei statelor implicate, fără a se institui însă în sarcina acestora obligaţia de a admite întotdeauna cererea de transferare sau de a-şi exprima acordul în acest sens. Astfel, fiecărui stat i se recunoaşte libertatea jurisdicţională, procedura de transferare desfăşurându-se potrivit legislaţiei interne a fiecăruia dintre state.
Condiţia esenţială pentru realizarea transferului în temeiul acestei convenţii este consimţământul condamnatului, afară de cazul în care statul de condamnare i-a aplicat măsura expulzării.
În cele ce urmează vom răspunde unor întrebări frecvente referitoare la condiţiile pentru transferarea condamnaţilor:
1.1.Consimtamantul 
Transferarea necesită: 
(a) consimţământul persoanei în cauză sau, dacă este cazul, cel al reprezentantului său legal
(b) acordul statului în care ea a fost condamnată 
(c) acordul statului român.

1.2.Cine poate beneficia de o transferare către România şi cui i se adresează cererea?
Puteţi beneficia de o transferare către România (statul de executare) dacă sunt îndeplinite în totalitate următoarele condiţii:
(a) sunteţi cetăţean al României;
(b) hotărârea judecătorească prin care aţi fost condamnat este definitivă şi nu mai aveţi alte afaceri judiciare în statul de condamnare;
(c) ca regulă, vă rămân de executat cel puţin 6 luni din pedeapsă, deşi, în condiţii excepţionale, această durată poate fi inferioară
(d) dacă infracţiunea pentru care aţi fost judecat şi condamnat constituie infracţiune conform legii române.
Cererea de transferare se formulează în scris şi se adresează fie statului de condamnare, fie statului român.
Cererea de transferare trebuie să conţină
a) toate datele dvs. de identificare: nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, ale soţiei şi ale copiilor, cetăţenie, studii, ocupaţie, adresa de domiciliu sau de reşedinţă declarată ori cea la care locuiţi efectiv în România şi, eventual, alte date pentru identificarea şi, ulterior, stabilirea situaţiei dvs. personale, locul de deţinere;
b) datele de identificare ale hotărârii de condamnare (instanţa străină care a pronunţat-o, numărul ei)
c) coordonatele exacte ale penitenciarului în care sunteţi deţinut.
Până la primirea documentaţiei Ministerul Justiţiei din România nu poate lua nicio altă măsură, după cum nu poate întreprinde niciun alt demers.
1.3. Procedura de transferare
De îndată ce Ministerul Justiţiei din România primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare, transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care, la rândul său, sesizează Curtea de Apel Bucureşti pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare. 
Curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei imediat ce hotărârea a rămas definitivă, pe care Ministerul Justiţiei din Romnia îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Predarea dvs. va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu înştiinţarea Ministerului Justiţiei. 
Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate.
Refuzul opţional al transferării. Cererea de transferare a persoanei condamnate poate să fie refuzată, în principal, dacă: a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de condamnare pentru aceeaşi faptă ori este în curs o procedură penală având ca obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost condamnat în străinătate; c) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative; d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România.
1.4. Care va fi pedeapsa de executat după transferare ?
Legea română permite atât soluţia continuării executării, cât şi soluţia conversiunii condamnării.
Potrivit legii române, soluţionarea unei cereri de transferare este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti, instanţa putând fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile enunţate la art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (în continuare Legea nr. 302/2004), fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 146 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Art. 146 din Legea nr. 302/2004 prevede că numai dacă natura pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Per a contrario, dacă natura pedepsei aplicate sau durata acesteia este compatibilă cu legislaţia română instanţa este obligată să dispună continuarea executării pedepsei.
În cazul conversiunii, pedeapsa aplicată trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în nici un caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului.
În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile, instanţa română va trebui să respecte următoarele condiţii: a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare; b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară; c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de condamnat; d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinută de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite.
După transferarea în România, pedeapsa se va executa potrivit legii române, inclusiv sub aspectul regimului de acordare a liberării condiţionate.
§2. Liberarea condiţionată în România:
Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie. După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei (art.59 alin. 1 din Codul penal al României în vigoare).
În calculul fracţiunilor de pedeapsă de mai sus se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate mai sus se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
În aplicarea dispoziţiilor de mai sus se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.
Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă (art. 591 din Codul penal în vigoare). Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii arătate mai sus .
Liberarea condiţionată în cazuri speciale. Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 din Codul penal al României sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.
Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1 din Codul penal al României.
Persoanele menţionate mai sus, condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pot fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1 din Codul penal al României.
Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
În toate cazurile, la calculul fracţiunii de pedeapsă se ţine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Efectele liberării condiţionate. Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.
Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.
§3. Eventuala urmărire penală pentru alte infracţiuni:
Aflaţi că, în caz de transferare, autorităţile române vă pot urmări, judeca sau deţine pentru orice altă infracţiune decât cea care se află la baza condamnării actuale.
§4. Graţierea, amnistia sau comutarea pedepsei:
Transferarea dvs. nu vă împiedică să beneficiaţi de o graţiere, amnistie sau o comutare a pedepsei, susceptibilă de a fi acordată fie de Statul de condamnare, fie de România (Statul de executare).
§5. Revizuirea hotărârii iniţiale:
Dacă apar fapte noi după transferarea dvs. şi justifică, după părerea dvs., o revizuire a hotărârii iniţiale dată în Statul de condamnare, îi revine Statului de condamnare sarcina de a statua asupra oricăror cereri de revizuire.
Prin urmare, dreptul de a statua asupra unor căi extraordinare de atac în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii definitive de condamnare aparţine numai statului de condamnare. Persoana condamnată poate să exercite sau, după caz, să solicite exercitarea unei căi extraordinare de atac, chiar după transferarea sa în statul de executare. 
Prin urmare, în măsura în care persoana condamnată nu este de acord cu hotărârea de condamnare dată de autorităţile statului de condamnare, competenţa desfiinţării acesteia aparţine nu autorităţilor române, ci doar celor străine.
§6. Încetarea executării:
Dacă pentru orice motiv, pedeapsa iniţial aplicată în Statul de condamnare încetează să fie executorie în acel stat, autorităţile române , de îndată ce sunt informate, ordonă eliberarea dv. De asemenea, dacă pedeapsa executată în România încetează să fie executorie în acel stat, nu veţi mai fi obligat să executaţi pedeapsa iniţială, aplicată în Statul de condamnare, în cazul în care vă reîntoarceţi acolo.
sursa: mae.ro
Suna acum
Open chat